Cea mai bună prietenă

 

Este o fată superbă. Iubește natura, oamenii și lucurile frumoase.

Are o prietenă, Durere, cu care se-ntâlnește des. De multe ori Durere apare din senin, chiar și atunci când nu este poftită. E insistentă, se bagă-n sufletul fetei, fiind prezentă mai mereu. Fetei nu îi prea place asta, dar Durere e aproape cea mai veche prietenă a ei. Se cunosc atât de bine una pe cealaltă și au petrecut atâta vreme împreună, încât pare imposibil să se despartă prea mult timp.

Într-o zi, plimbându-se prin parc după o ploaie zdravănă de vară, a apărut pe cer un curcubeu imens. Picurii de apă străluceau în razele soarelui, iar norii se împrăștiau cu repeziciune.

Fata a dat nas în nas cu cea mai veche prietenă a ei, pe care a recunoscut-o îndată, deși nu credea că o va mai întâlni vreodată: Bucurie.

Când fata era mică, Bucurie fusese prima ei prietenă. Își amintește cum Bucurie a chiuit când ea a făcut primii pași, cum a bătut din palme fericită descoperind mirosul florilor, culorile, păsările, cerul, soarele, vântul și ploaia. Bucurie era tot timpul acolo, chiar dacă o vedea numai ea. Se iubeau una pe alta și fata nu își putea imagina viața fără prietena ei cea mai bună.

Crescând, a început să își observe mai atent părinții. Aceștia aveau câțiva prieteni care nu îi plăceau fetei, dar cu timpul, s-a obișnuit cu ei. Mama era mereu însoțită de Durere, Absență și Teamă. Acestea o țineau atât de ocupată, încât nu-i rămânea prea mult timp sau energie să se joace cu fiica ei sau să o cunoască pe prietena acesteia, Bucurie. Într-o zi, fata a făcut cunoștință cu fiica prietenei mamei sale, pe nume tot Durere. Pe nesimțite, Bucurie a venit din ce în ce mai rar și Durere din ce în ce mai des, până ce Bucurie a devenit doar o amintire, iar Durere o prezență aproape permanentă.

-Bucurie! Te-am regăsit! A izbucnit fata în lacrimi de fericire îmbrățișându-și prietena pe care o crezuse pierdută. Să nu mai pleci niciodată!

– Am fost tot timpul aici, draga mea dragă. N-am cum să plec. Eu sunt a ta, îți aparțin, mă porți în tine.

– Cum? Dar ai plecat și te-am crezut pierdută.

– Durere mi-a luat locul, de-aceea nu m-ai mai văzut. Nu ne poți vedea pe amândouă în același timp.

– Durere e o pacoste, să știi! Am s-o alung, m-am săturat de ea! Mi-a fost atât de dor de tine!

– Este și ea în tine, ca și mine. Mai sunt și altele, pe care le cunoști prea bine. E-o vreme pentru toate și toate au un rost. Depinde doar de tine ce și cum privești. Mai e ceva în tine: Putere. Cunoaște-o! Apoi, cu ea alături, alege pe care dintre noi vrei să ne hrănești.

– Să vă hrănesc? Cum fac eu asta?

– Cum ai făcut azi.

– Cum am făcut? Nu îmi dau seama, Bucurie.

– Azi m-ai găsit pentru că ai fost atentă la acea parte din tine unde mă ții pe mine. Atenția ta este hrana mea. Ai spus că ți-a fost dor de mine. Și mie mi-a fost tare dor de tine, fată frumoasă, dar…

– Dar nu ai mai venit pentru că am uitat să te hrănesc. Îți mulțumesc, Bucurie dragă. Te iubesc!

img_7889
Foto: Anca Negescu

 

 

Reclame

Leave a Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s