Înapoi

Uneori lucrurile pe care le iubim se rup. Din senin. Unele se pot repara. Altele nu. Pe unele este bine să încerci să le salvezi. Pe altele nu. Pe unele vei putea să le repari. Pe altele nu.

Anul trecut eram la Cluj, pregătind expoziția lui Sergio Gomez de la Muzeul de Artă. Într-o clipă de neatenție, m-am trezit că brățara mea cea nouă a căzut pe pământ. Încuietoarea frântă și pierdută. Este o poezie de brățară, lucrarea lui Simeon Shomov. O poveste de viață într-o bijuterie.

IMG_0941

Nu știam dacă se poate repara. Mi-am cules comoara de pe jos, cu lacrimi în ochi. Nu aveam ce să fac în acel moment. Mi-aș fi dorit enorm să nu se fi rupt. „Of, de ce n-am fost mai atentă? De ce mă grăbeam? De ce…?…”. Mi-am surprins gândurile și m-am oprit. Nu aveau niciun rost. „O s-o păstrez. Îmi e dragă oricum ar fi, chiar și ruptă. Dacă se va putea, o voi purta cândva din nou.”

A trecut un an. M-am reîntâlnit cu Simeon la Autor acum o lună. A luat-o cu el și astăzi mi-am primit brățara înapoi, ca nouă. Mulțumesc.

Observ (și) cu această poveste de viață, că ceea ce este pentru fiecare dintre noi ajunge la noi. Fără excepție, chiar dacă nu se întâmplă mereu atunci când vrem noi și așa cum vrem noi. Fiecare lucru ajunge acolo unde trebuie să ajungă, dacă trebuie să ajungă. Mai devreme sau mai târziu. 🙂

IMG_0931

Reclame

Dans

Dancing is remembering. To let go of all that is not here right now.

Woman remembers to allow another to lead. To surrender. To trust. To enjoy. Man remembers to listen. The music leads him as he leads her. He remembers to feel the beat, the heartbeat, the movement, his body and hers. He pays attention and gently, briefly , takes responsibility for both.

For a while, they remember they are one. There. Then.

Petre Mogoșanu: „Viața ca un dans”/ „Life as a Dance”