Pe fază

Ce an!

Nimic nu a decurs conform planului care oricum era destul de schematic. Ultimii ani au demonstrat cu obstinație că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Dacă ești pe fază, ai șanse mari să te adaptezi cursului firesc al lucrurilor care te conduce adesea în cu totul alte direcții decât cele preconizate. Multe dintre ele sunt mai interesante decât gândul inițial. Dacă nu ești pe fază, e nasol. Poți să trăiești o viață astfel. Măcar din când în când e bine să verifici cum stai cu atenția, unde se află ea cu adevărat.

Eram tare la teorie. Puteam să țin cursuri despre asta. „Prezență. Aici. Acum.” Tolle…

Ha!

2016 a venit cu foarte multe proiecte. Din ce în ce mai multe. Iubesc ceea ce fac, iar ego-ul meu a fost intens hrănit de tot ceea ce se petrece. Am muncit atât de mult, încât mi-am neglijat serios odihna și sănătatea. Nici măcar nu mi-a trecut prin cap vreo clipă că mi se poate întâmpla ceva. 12-14 ore pe zi, uneori săptămâni la rând, fără weekenduri, fără pauză, cu foarte puțin somn. „Încă un eveniment, încă o zi plină de întâlniri, un articol pentru doctorat, încă un interviu, hai că mai am un târg și apoi gata, iau vacanță…”

Luni dimineața, în prima zi de „vacanță”, mi-am pierdut cunoștința. Grav. Am căzut, m-am ridicat, apoi s-a rupt complet filmul. Salvare, controale, distracție lanț. Slavă Domnului, nu este grav. Nu e nici simplu, dar se tratează.

„Care este obiectivul tău nr. 1 pentru 2017?” întreba azi Robin Sharma pe Instagram.

Obiectivul meu nr. 1 este să fiu prezentă. Aici și acum. Clipă de clipă. Pe bune, de data asta. Pare simplu. Doar pare. Cu exercițiu însă, poate să devină o stare permanentă. Am câțiva prieteni care știu ce spun. 🙂

Am avut nevoie de această experiență pentru a simți în toată ființa mea ceva ce credeam că știu, dar accesasem doar superficial cu mintea. Acum știu că nu știu. Și e perfect așa. Îmi propun doar să fiu pe fază.

Simt că s-a resetat softul. 🙂 Parcă s-a șters muuuuult spam.

Cerul e mai albastru decât oricând. Gusturile sunt mai intense. Nu mă mai urc pe cântar. Nu citesc mailuri până pe la jumatea lui ianuarie. E cam dezordine, dar cui îi pasă?

Ursul panda sălășluiește într-o pălărie de-a mea pe măsuța de cafea din living, avem nisip colorat pe toată scara de sus până jos, pervazul este plin de carioci iar podeaua e acoperită de lego, desene, puzzle, trenuri, scorpioni, șerpi și alte creaturi. Zâmbetul copilului meu este mai larg și îmbrățișările lui sunt mai strânse. E fericit că ne jucăm mai mult și că inventăm lumi de poveste împreună. „Mami, nu știam că ești atât de talentată la glume și povești.” Nici eu. 🙂

Să aveți un an bun, dragii mei!

dsc_0196

Dans

Dancing is remembering. To let go of all that is not here right now.

Woman remembers to allow another to lead. To surrender. To trust. To enjoy. Man remembers to listen. The music leads him as he leads her. He remembers to feel the beat, the heartbeat, the movement, his body and hers. He pays attention and gently, briefly , takes responsibility for both.

For a while, they remember they are one. There. Then.

Petre Mogoșanu: „Viața ca un dans”/ „Life as a Dance”

Fluturi și artă

Rareori îmi amintesc ce visez. Azi-noapte însă a fost aproape palpabil. Eram înconjurată de fluturi superbi, imenși. Zburau de jur împrejur, se așezau pe mine, culorile intense ale aripilor alcătuiau un spectacol uluitor. Majoritatea erau albaștri.

Încărcați de simboluri, fluturii au fascinat mereu artiștii, creația zămislind astfel comori surprinzătoare, cum este această instalație a lui Taegan Roberts compusă dintr-o mie de fluturi din hârtie: „Alis Volat Propis” / „She Flies With Her Own Wings”*.

*”Zboară cu propriile-i aripi”.

8bd6c8e9751b6f6fd1fbeccad8ab1b21
Taegan Roberts created this installation at a youth art exhibition in Victoria, Australia. Lit underneath with just one white light, 1,000 origami butterflies soar up to the ceiling. Called „Alis Volat Propis” (or „She Flies With Her Own Wings”). Source of photo text & photo: Installation Art, Pinterest

Color on Grey

Snagov încremenit, ecouri dintr-o epocă apusă, liniște deplină, reflexii în lacul neted ca oglinda, umbre, stoluri întunecate și totuși atâtea culori printre griuri.

Artă prin gaura cheii

În ultima vreme am muncit la mai multe proiecte dragi. Cel mai recent este WHAT IF I FLY, despre care v-am mai povestit aici. 🙂

Cu o săptămână și un pic în urmă, Steluța Roșca Stănescu ne-a invitat la Radio Smart FM la emisiunea Arta prin gaura cheii, pentru a povesti despre artă și despre proiectul What if I Fly, porcelain stories.

Anca Popescu și subsemnata se aud în a doua parte a emisiunii pe care o puteți asculta aici.

Artista Anca Popescu și curatorul Anca Negescu au creat împreună brandul WHAT IF I FLY, care spune povești delicate în porțelan.

Fiecare obiect are propria-i poveste, fiecare păpușă pare că are viață. Vă invit să le descoperiți singuri și las aici câteva imagini.

Câți au…?

Îmi plac oamenii plini de viață. Oamenii aceia frumoși, pe care te bucuri oricând să îi vezi. Îi recunoști ușor, de obicei au un zâmbet larg pe toată fața.

Zâmbesc cu tot chipul, le strălucesc ochii și parcă răspândesc lumină în jurul lor. Zâmbetul fals, studiat, este recunoscut de la o poștă. Oamenii simt lucrurile astea, nu prea pot fi păcăliți.

Nu mai pot să stau de vorbă cu măști. Cu orgolii. Cu aroganțe. Cu frici. Cu plictis. Cu apatie.

Nu mai am răbdare să îi conving pe cei care sunt deja convinși că părerea lor este unica valabilă. Pentru că pentru ei chiar așa este.

Îmi plac oamenii curajoși. Aceia care au căzut de nenumărate ori, dar nu se sfiesc să recunoască asta, să învețe ce au de învățat și să meargă mai departe cum pot ei mai bine. Cu încredere în viață, zâmbind.

Cu toții am avut genunchii vineți, coatele julite și cel puțin câteva cucuie zdravene. Au fost necesare. Am învățat de fiecare dată.

Nu mai pot aștepta pe nimeni care de teama trântelor trecute sau imaginare e prizonier de bunăvoie într-un cerc din care nu mai iese. Doar un pas în afară și va simți gustul libertății.

Îmi plac oamenii care ajută. Fără a se întreba ce le iese lor din asta. Mai ales atunci când li se cere ajutorul. Cei mai mulți vor continua să ajute oricum, deși nu vor primi întotdeauna recunoștință. De obicei nici nu o așteaptă, ceea ce îi face mai frumoși.

Îmi plac oamenii care iubesc viața și se iubesc pe sine fix așa cum sunt. Care știu că perfecțiunea este o fata morgana cu miliarde de victime. Și că e timpul să ne trezim și să vedem adevărul. Trebuie doar să vrem să renunțăm la iluzii. Este atât de simplu.

Și totuși, câți au cojones pentru asta? 🙂

img_3034-1

Tabloul acesta a aparținut bunicii mele. Acum este al meu. Nu știu cine este autorul, pânza e grav afectată, imaginea mult estompată, dar cu toate astea îl iubesc. În primul rând pentru că bunica mea a fost un astfel de om luminos, plin de iubire și de înțelepciune. Mi-a fost cea mai bună prietenă și un profesor minunat, care mi-a arătat că pofta de viață face minuni. La 90 de ani i-am dăruit un computer. 3 luni mai târziu mi-a cerut prietenia pe Facebook. 🙂 Mi-a spus că i-am adus toată lumea în casă o dată cu accesul la Internet. Știu că ultimii săi ani de viață au fost mai plini și mai veseli. Mi-a spus ea. Inclusiv prin messenger.  A învățat cu entuziasm lucruri noi până în ultima clipă și s-a bucurat de ele. În al doilea rând, pentru că ador zâmbetul fetei din prim planul acestei picturi și toate imperfecțiunile sale.

What if…? Filmul

(English below)
Unele povești se scriu singure. Au ritmul lor.
Așa s-a întâmplat și de data aceasta.
Am avut la dispoziție două zile și-un pic să filmăm, să facem montajul și să anunțăm un proiect care ne este nespus de drag și care s-a născut parcă de la sine, neașteptat de firesc.
Poveștile de viață care l-au inspirat nu au fost întotdeauna ușoare, dar au avut rostul lor. 
Este câte puțin despre noi toți. 

Mulțumesc prietenilor care ne-au ajutat din tot sufletul, neștiind altceva decât că este vorba despre minunile din porțelan ale Ancăi Popescu și că îi rugăm să ne răspundă la o întrebare: „Cum ar fi dacă…”

WHAT IF…
Coming soon

*prietenii vorbitori de engleză pot activa subtitrarea
__________________________
Some stories write themselves. They have their own rhythm. Like this one.
We had two days to shoot, edit the film and announce a project that we love dearly and which was born naturally, by itself.
The life stories that inspired it were not always easy, but they served their purpose.
This is to some extent about all of us.

A big thank you to all the friends who helped us with all their heart, knowing only that it is about Anca Popescu‘s porcelain wonders and that we were going to ask them one question: „What if…?”

WHAT IF…
Coming soon

*Our English speaking friends can activate the English subtitle
____________________________________
MULȚUMESC/THANK YOU!
Miluță FluerașMaria DermengiuCiprian UdrescuCristian GrozeaMihaella IonMircea MoroianuNicole SommerSergiu ChihaiaPing Pingwww.artwall.ro, Andreea Sandu și Galateca Gallery, Anca Popescu