Despre forța eliberatoare a iertării   •   Mai, 2019

Azi dimineață am ratat o întâlnire. Nu mi s-a întâmplat niciodată să uit complet că am ceva programat. Mi-am notat în telefon, dar nu am setat un reminder, prin urmare am făcut pocinogul.

“Mai ajungeți?”

Pfuai! Când am citit mesajul și mi-am dat seama că am uitat, m-am simțit îngrozitor. Nu mă așteptam la nimic în mod special, pentru că nu o cunosc. Era prima noastră întâlnire. Mi-am acceptat eroarea, i-am spus adevărul și i-am cerut iertare.

“Dacă doriți să reprogramăm, aștept cu drag să îmi spuneți”. Nici urmă de tensiune, supărare sau resentiment.

Am reprogramat întâlnirea noastră. I-am mulțumit pentru lecția frumoasă de blândețe și compasiune. În ultima vreme cunosc din ce în ce mai mulți oameni luminoși, împăcați cu sine și cu viața. Oamenii aceștia își văd de treaba lor, nu judecă, iartă și mai presus de toate, îi ajută și îi susțin pe ceilalți. Prin exemplul personal și prin ajutorul necondiționat. Doar pentru că pot și pentru că știu că asta este cu mult mai important decât să demonstreze ceva anume, să învinovățească, să manipuleze lucrurile în folosul propriu, să “plătească” diverse datorii închipuite de ego. Știu că nu poți fi cu adevărat bine decât iertând și fiind generos.

În ultima vreme am trecut prin diverse situații care mi-au pus la grea încercare înțelegerea și puterea de a ierta. Deși mi-a devenit limpede că dacă nu ierți, nu ești liber, este ușor de zis, greu de făcut. Nu este suficient să vrei să ierți. Nu funcționează doar cu puterea minții. Nici nu e cazul să forțezi iertarea, mai ales dacă vrei să fie reală, completă. Prima reacție pe care o ai atunci când te confrunți cu nedreptate, meschinărie, prefăcătorie, manipulare, orgoliu, lipsă totală de profesionalism sau de bun simț, este să te superi. Este revoltător, nu-i așa? Ba da. Și cu toate astea…

Am observat că după ce trece prima reacție și te liniștești, ai de ales. Rămâi prizonierul emoțiilor negative, sau ierți, pentru că este singurul mod prin care poți să te eliberezi.

Rareori vei putea să ierți imediat. Va dura o vreme până când vei ajunge în acel punct în care nu mai poți fi afectat de acțiunile sau inacțiunile celorlalți. Este nevoie de exercițiu, dar este posibil. Orice astfel de încercare, oricât ar fi de grea, este un prilej extraordinar de a învăța cum să accepți ceea ce este așa cum este, să ierți, să rămâi bine ancorat în tine însuți.

Nimeni nu este răspunzător pentru ce face altcineva. Vor apărea mereu situații de rahat. Nu putem împiedica asta.

Fiecare este însă răspunzător pentru sine.

Nu contează ce faci sau despre ce / cine vorbești. Absolut tot ceea ce faci și tot ceea ce spui vorbește numai și numai despre tine.

Nelson Mandela a dat un exemplu impresionant de iertare. Cei care cred că a ierta înseamnă să fii slab, ei bine, gândiți-vă la Mandela, sau la alții ca el. Oare câtă forță, ce spirit a fost necesar pentru a ierta deplin așa ceva?…

A fost încarcerat 27 de ani pentru că s-a opus appertheid-ului. Ulterior, devenind președinte, a reușit să dizolve această politică bazată pe ură.

I-a iertat pe cei care l-au condamnat la închisoare și pe cei care l-au ținut întemnițat. Mai mult, i-a invitat la evenimente importante din viața sa.

Când a fost întrebat cum este posibil să îi ierte pe acei oameni, Mandela a răspuns: “pentru că dacă nu i-aș ierta, aș rămâne în continuare prizonier într-o închisoare”.

Despre forța eliberatoare a iertării   •   Mai, 2019