Unele dintre cele mai frumoase experiențe din viața noastră nu sunt menite să dureze mult timp, dar ceea ce sădesc ele în sufletul nostru durează toată viața.  •   Noiembrie, 2019

Vara aceasta am mers la Cheia mai des. În fiecare weekend în care eram acolo, hrăneam câteva pisici fără stăpân. Preferatele noastre erau doi pui și mama lor, care stăteau mai mereu în curtea noastră. Unul dintre pui era fricos, celălalt, prietenos. Ne erau tare dragi.

Am revenit într-un weekend târziu din septembrie după o absență de două săptămâni. Mi s-au înmuiat genunchii în momentul în care, din camera de serviciu, am auzit un mieunat răgușit, disperat. Când am deschis, puiul prietenos a ieșit de acolo numai piele, os și urechi.

Se ascunsese înainte de plecarea noastră și deși verificasem la plecare, nu a zis nici “pis”, prin urmare a rămas încuiată acolo 12 zile fără strop de apă sau mâncare.

A fost un miracol că a supraviețuit.

După ce s-a întremat puțin, a devenit și mai afectuoasă decât înainte.

I-am spus Mia, de la “miau”, pentru că miorlăia de mama focului.

Gingașă, cuminte, frumoasă și iubitoare, cum nu mi-am imaginat că poate fi o ființă care abia a apărut în viețile noastre.

Nu ne pusesem niciodată problema până în acel moment să avem pisică. Din acel moment, nu ne-am mai pus problema să nu avem. Ea a venit la noi și am simțit că este a noastră. Sau mai bine zis, că noi suntem ai ei.

Am luat-o acasă la București, unde prezența ei a schimbat imediat totul în jur. Toți am simțit mult mai multă bucurie și ne grăbeam să ajungem cât mai repede acasă. Unde stăteam noi trei, venea imediat și Mia. Se lipea de Ștefan când făcea lecțiile, se împleticea printre picioarele lui Bogdan, se aduna ghem în poala mea ori de câte ori mă prindea așezată, își sprijinea capul pe mâna mea și dormea astfel, cuprinzându-mi delicat palma cu lăbuțele, fără să scoată niciodată gheruțele.

Ne-a amintit de bucuria spontană din inimile noastre, de gingășia atingerilor iubitoare și discrete, de timpul petrecut împreună cu iubire și fără grabă, de joacă, de pisiceală, de mângâiere, cald și bine, într-un fel profund, aparte, aproape neștiut până atunci.

Cam la două săptămâni după ce am venit cu ea acasă, a început să tușească. Nu știam că mai aveam foarte puțin timp împreună cu ea.

Fiind pui și slăbită după evenimentul de la munte, a făcut bronho-pneumonie. Mult mai târziu am aflat că toate pisicuțele de la Cheia tușesc și sunt bolnave. Pentru Mia, a fost fatal. Trei săptămâni am dus-o la doctor de două ori pe zi, în fiecare zi și am sperat că își va reveni, dar nu a fost așa.

Trupușorul ei plăpând ne-a părăsit într-o duminică însorită, dar nespus de tristă.

Nu am putut să mai scriu nimic de când a plecat ea, dar acum simt să împărtășesc ce am învățat de la acest spirit luminos:

• Nu te grăbi.
• Fii prezent 1000% în clipa de față.
• Fii calm.
• Conservă-ți energia. Nu acționa decât dacă este nevoie.
• Dacă situația o cere, acționează rapid, cu toată concentrarea, doar atât cât este necesar. Reia-ți apoi starea de calm, însă nu uita să fii prezent 1000% în clipa de față.
• Iubește-te și iubește.
• Alintă-te și alintă.
• Spune și arată ce simți. Vorbește, miaună, mângâie, toarce, înfoaie-te dacă-i cazul, dar exprimă ceea ce simți.
• Respectă-ți spațiul și respectă spațiul celorlalți. Oricât de multă iubire simți pentru cineva, fiecare dintre noi are nevoie de momente de solitudine, indiferent de specia din care face parte.
• Iubirea și lumina pe care le emană un spirit nu au nimic de-a face cu dimensiunile sau forma trupului pe care îl îmbracă acesta. O iubire imensă, transformatoare și vindecătoare poate veni uneori prin intermediul unui trup de pisică de un kilogram.
• Iubirea poate lua forme pe care nu le poți bănui și poate veni de unde nu te-ai așteptat vreodată. Fii deschis, ascultă-ți mai mult inima și mai puțin mintea și vei primi niște daruri cum nu ți-ai imaginat vreodată.

• Oricât de mult mi-aș dori să îmi protejez copilul de orice durere, ea face parte din viață, iar el va ajunge să o experimenteze sub diverse forme, așa cum o experimentează toate ființele vii. Este inevitabil.
• Să văd lacrimile și durerea din ochii lui Ștefan când a plecat Mia, să-l țin în brațe în timp ce hohotea de plans când abia puteam eu să mă țin pe picioare, a fost una dintre cele mai grele experiențe pe care le-am trăit până acum.

În acele momente mi-am dat seama că că nu am cum să îl scutesc de asta și că tot ce pot să fac este să-l țin în brațe și să plângem împreună. Ne-am rugat împreună pentru ea, ne-am îmbrățișat strâns, i-am spus că trupul ei nu mai funcționa și că pentru sufletul ei a fost o alinare să plece.

A înțeles foarte limpede totul.

I-am mulțumit împreună Miei pentru dragostea și prezența ei alături de noi, apoi am rugat Lumina să-i învăluie spiritul cu Iubire.

L-am lăsat pe Ștefan să plângă atât cât a avut nevoie. A durat ceva. Aproape că nu mai putea să respire. L-am mângâiat și i-am vorbit încet, l-am legănat și m-am rugat tot timpul acesta să îl aline Dumnezeu.

Te simți neputincios în astfel de clipe, dar nu este întru totul așa. Nu poți schimba ceea ce este, dar îi poți alina durerea copilului cu prezență, iubire și răbdare. Nu îi spune “gata, nu mai plânge”. E suficient să fii acolo cu totul, iar asta îl va ajuta enorm.

Îi explici tot ce poți ca să accepte lucrurile mai ușor, pentru că prin acceptare se elimină suferința, apoi îl lași să își trăiască emoțiile așa cum vin, până la capăt, oricât de greu ți-ar fi ție ca părinte să treci prin asta. Este singurul mod în care copilul se va elibera și se va liniști.

Cel mai bun mod de a te elibera de emoțiile dureroase, este de a le lăsa să se manifeste atât cât este nevoie, chiar dacă te doare foarte tare. Fii prezent și lasă-le să iasă. Chiar dacă pe moment nu pare că este așa, te vei liniști. Pot reveni, dar dacă nu li te opui și le trăiești conștient și asumat, își vor pierde rapid din intensitate. Prin acceptare și exprimarea emoțiilor, poți trăi o durere intensă fără a suferi. Suferința apare atunci când nu acceptăm ceea ce este.

• Unele dintre cele mai frumoase experiențe din viața noastră nu sunt menite să dureze mult timp, dar ceea ce sădesc ele în sufletul nostru durează toată viața.
• Iubirea ascultă, hrănește, îngrijește și alină, fără să obosească.
• Iubirea își găsește întotdeauna drumul spre casă.
• Totul dispare în lumea aceasta materială.
• Singurele lucruri care nu dispar niciodată sunt spiritul și Iubirea.

Mulțumesc, Mia. Te iubesc. <3