Și dacă?…

Și dacă oamenii ar zâmbi? Doar pentru că le face bine.

Și dacă s-ar accepta unii pe alții așa cum sunt? Fără judecăți, reproșuri, certuri, și altele asemenea?

Și dacă am începe prin a ne accepta pe noi înșine exact așa cum suntem?

Și dacă ne-am iubi acum, așa cum suntem, fără să punem condiții iubirii, fără niciun “dacă” sau “atunci când…” ?

Și dacă am alege să vedem lucrurile așa cum sunt, nu așa cum vrem noi să fie?

Și dacă am accepta ce este fix așa cum este, fără să ne-ntristăm că nu-i cum vrem?

Și dacă acceptând lucrurile cum sunt, fără drame, am acționa pur și simplu în consecință?

‘Asta funcționează pentru mine, asta nu. Fac ce am de făcut și merg mai departe. Acționez în funcție de realitate, cu iubire, așa cum cred că este cel mai bine pentru mine și pentru toți.’

Și dacă am discuta mai mult despre soluții decât despre probleme?

Și dacă am vedea mai mult binele și mai puțin nodul din papură?

Și dacă am pune binele comun pe primul loc?

Și dacă am lua mereu decizii din iubire și din adevăr? Chiar dacă asta înseamnă că poate ne-am înșelat, că poate e nevoie să iertăm, să acceptăm că există și alte puncte de vedere valabile în afară de al nostru, să lucrăm cu oameni pe care poate nu îi îndrăgim.

Și dacă am înțelege că singurele lucruri care funcționează cu adevărat sunt cele făcute onest, cu iubire, din motivele corecte și pentru scopul cel mai înalt?

Și dacă am renunța la nevoia de a avea mereu dreptate?

Și dacă am renunța la certurile apărute pentru că încercăm să-i forțăm pe ceilalți să accepte că felul în care noi vedem lucrurile este cel corect?

Și dacă am îmbrățișa ideea că pentru fiecare dintre noi este valabil ceea ce el/ea crede că este adevărat și că paradoxal, fiecare dintre noi are dreptate în felul său.

Și dacă am vedea că prin ură, lăcomie, minciună, orgoliu și conflict ne istovim și ne facem rău atât nouă, cât și celorlalți?

Și dacă am vedea că în orice război, toată lumea pierde?

Și dacă am înțelege că singurul răspuns valabil pentru orice este iubirea?

Și dacă într-o zi am vedea că prin tot curge aceeași viață și că de fapt suntem cu toții UNUL singur?

Oameni, animale, flori, fluturi, copaci, râuri, ploaie, stele, vânt, țărână…

Oare am mai putea atunci să ne purtăm nesăbuit?