Ce am învățat de la întrebări

Întrebările ne pun creierul și sufletul la treabă, sunt esențiale pentru evoluția noastră  •   mai, 2020

Cum să aflu asta?”

“Adresându-ți întrebările corecte”.

Am avut conversația asta acum câțiva ani, când încercam să înțeleg niște lucruri despre mine și despre viață și părea imposibil să mă lămuresc.

“-Cum?”

“-Întreabă(-te).”

Primul pas spre clarificarea unei situații, a unei idei, a unei direcții de viață, este să (ne) adresăm întrebările corecte, astfel încât să aflăm răspunsurile relevante pentru noi. E drept, viața ne răspunde uneori în moduri care nu ne plac, oferindu-ne niște răspunsuri incomode sau dureroase, situație în care de cele mai multe ori, în loc să vedem și să acceptăm răspunsurile așa cum vin, suntem nemulțumiți că “nu ni se răspunde”. 🙂 Ei bine, întotdeauna ni se răspunde, doar că nu suntem noi mereu pregătiți să acceptăm răspunsul.

Întrebările corecte sunt importante pentru că ne deschid accesul către răspunsurile de care avem nevoie. A ignora o realitate sau o posibilă soluție nu înseamnă că ea nu există, înseamnă doar că noi bâjbâim pe lângă adevăr.

Astăzi am primit mai multe întrebări pentru un interviu fain. Mi-a plăcut să răspund la ele, pentru că a fost ca o recapitulare a lucrurilor înțelese în perioada carantinei. Mai mult decât atât, m-a inspirat să scriu despre acest proces al adresării de întrebări, în special nouă înșine și divinității, dar și celor din jurul nostru. Este o cale de cunoaștere eficientă, mai ales atunci când răspunsurile sunt oneste.

– Cum ai reușit să-ți menții productivitatea pe durata acestui lockdown? Ce sfaturi ai, la ce observații/ concluzii ai ajuns?

Nu a fost ușor, mai ales pentru că fiind acasă, există permanent întreruperi pe care nu le poți evita: copilul, cățelul, pisica, livratorul, etc. De fiecare dată când te întrerupi din lucru, îți trebuie minute bune să reintri în ritm și tocmai atunci se poate întâmpla o nouă întrerupere. 🙂

Am ajuns la concluzia că dacă mă organizez, dacă sunt prezentă și activă, dacă o iau pas cu pas, în ordinea priorităților și urmez niște obiceiuri de viață sănătoase, sunt productivă, chiar dacă ritmul este uneori mai lent.

Lucrurile au timpul lor în care se așează, iar dacă ești atent, ajungi să te sincronizezi cu acest ritm. Uneori îl impui tu, alteori îl impune viața. Este ca un dans, pe care ajungi să îl dansezi foarte bine dacă asculți cu atenție muzica, adaptându-ți mișcările în fiecare clipă, fără a încerca să anticipezi prea mult.