Ei bine, da, cred că există intuiție și îndrumare divină și că ele sunt cam unul și același lucru. Este treaba fiecăruia dacă ține cont de asta sau nu. •   Iulie, 2020

xistă intuiție? Există îndrumare divină? Oare e bine să țin cont de ele?

Mulți ani mi-am ignorant intuiția. De fapt, nici nu prea știam ce înseamnă. Înțelegeam sensul teoretic al cuvântului, însă nu știam cum funcționează practic. Părea ceva abstract, bun de filmele SF.

Ideea de “îndrumare divină” părea și mai stranie.

Cu timpul am început să înțeleg cum funcționează, am început să am încredere și să urmez aceste două busole importante și înțelepte, fără de care viața poate să devină foarte complicată.

Dacă simți puternic un anumit lucru, aproape sigur ai dreptate. Dacă simți că nu e cazul să faci o anumită acțiune, deși era programată de mult timp, sau dimpotrivă, simți că vrei neapărat să faci o acțiune, deși nici ea nu era deloc în plan, cel mai probabil percepi intuiția ta sau îndrumarea divină care te ghidează.

Din câte am observat , cele două sunt de fapt cam unul și același lucru.

Într-o seară, acum vreo 10 ani și un pic, mă întorceam acasă după o zi lungă și plină la birou. Eram însărcinată cu Ștefan. Aveam căștile în ureche, pregătită să răspund la orice apel. Mi-a sunat telefonul a nu știu câta oară în ziua respectivă. Am întins mâna să îl ridic. Voiam neapărat să răspund. Ar fi durat probabil 2-3 secunde să răspund și apoi să îl pun înapoi jos, vorbind în cască. Nu am apucat să ating telefonul. Abia plecasem de la semafor, nu aveam viteză. Înainte să-mi cobor privirea spre telefon, am simțit foarte clar și răspicat “LASĂ-L!” A fost atât de clară și puternică senzația, încât l-am lăsat să sune și am pus mâna înapoi pe volan, păstrând privirea drept în față. În următoarea fracțiune de secundă, o mașină venită cu mare viteză, parcă din senin, mi-a tăiat calea la milimetru. Cele 2-3 secunde ar fi putut să fie fatale. Am reușit să evit impactul doar pentru că priveam înainte, aveam ambele mâini pe volan și am frânat instantaneu.

De atunci nu mi-am mai pus niciodată la îndoială intuiția, deși uneori mă îndeamnă spre lucruri care nu mi-au trecut vreodată prin cap. De câte ori o ascult, fie mă scoate dintr-un bucluc, fie mă lămurește cu răspunsuri la diverse întrebări, fie mă așează pe un traseu mai potrivit mie, sau îmi aduce bucurii și surprize extraordinare. Mi se pare că oricum o denumim, “intuiție”, “îndrumarea divină”, “înțelepciune universală” și așa mai departe, este de fapt unul și același lucru. Există o inteligență superioară care conține tot, știe tot, iubește tot. Unii îi spun Dumnezeu, alții Natură, Adevăr, Iubire, Univers, Spirit, Sursă, Întreg. Este imposibil să o cuprindem într-un cuvânt.

Fiecare dintre noi este o părticică din întreg, fiind permanent conectat cu inteligența aceasta superioară prin ceea ce numim intuiție. Avem, desigur, libertatea de a alege: putem să o ascultăm sau să o ignorăm. De cele mai multe ori cred că o facem oricum intuitiv, inconștient.

Mi s-au adresat deseori întrebările: “Anca, tu crezi că există intuiție? Crezi că există îndrumare divină? Crezi că e bine să țin cont de ele? Cum știu că este vorba despre intuiția mea și nu despre o iluzie? Dacă mă înșel?”

Ei bine, da, cred că există intuiție și îndrumare divină și că ele sunt cam unul și același lucru, după cum am spus deja. Este treaba fiecăruia dacă ține cont de asta sau nu. Fiecare este liber să creadă și să aleagă ce dorește și ce funcționează pentru ea/el.

Acum doi ani am petrecut o zi superbă cu Ștefan și colegii lui de clasă într-o pădure de lângă București. Copiii au plantat copaci, apoi s-au zbenguit multe ore, fericiți. Am fost cu toții: părinți, copii și doamna învățătoare. Am făcut picnic și ne-am simțit grozav. Ziua aceea fost minunată, dar seara au început să curgă mesajele pe grupul de părinți. Aproape toți copiii aveau cel puțin o căpușă. Și câțiva adulți se pricopsiseră. L-am verificat pe Ștefan foarte bine pe tot corpul. Nu am găsit nimic. Am răsuflat ușurată și l-am sărutat cu drag de noapte bună, ca în fiecare seară. Câteva minute mai târziu, înainte să mă bag în pat, am spus rugăciunea. Imediat cum am terminat-o, am perceput foarte clar și răspicat: “Du-te la Ștefan!”

“Bine, dar abia am plecat de la el.”

“Du-te la Ștefan! Acum!”

M-am dus. Încă nu adormise. I-am pus mâna ușor pe creștetul capului să îl mângâi. Nici nu l-am atins bine, ca am și simțit ditamai căpușa înfiptă în creștet, ascunsă în păr.

Nu a fost deloc distractivă procedura de mers la spital și înlăturat căpușa, care a fost extrasă cu mare greutate de către medic, apoi tratamentul obligatoriu preventiv cu antibiotic, însă a fost necesar. Faptul că am acționat foarte repede a contat. Dacă nu mi-aș fi ascultat intuiția, Ștefan ar fi putut să rupă căpușa din greșeală sau ar fi putut rămâne cu ea mai multe zile, iar asta ar fi putut genera complicații.

Am trecut prin nenumărate experiențe de acest fel. Uneori intuiția ne conduce spre situații care pe moment ni se par nedrepte sau dificile, însă ulterior ne dăm seama că nu se putea altfel și că toate au rostul lor.

Cred că “bine” și “rău” este ceva relativ. Mai degrabă aleg pentru mine ceea ce funcționează, renunțând la ceea ce nu funcționează. Ceea ce funcționează pentru unul, poate să nu funcționeze deloc pentru altul.

Pentru mine intuiția funcționează și îmi este de mare ajutor. Niciodată nu m-a înșelat și niciodată nu mi-a pricinuit necazuri. Este ca un mușchi. Cu cât îl antrenezi mai mult, cu atât se dezvoltă și îți servește mai bine.

Voi prin ce situații ați trecut încare intuiția v-a fost de ajutor? Mi-ar plăcea să scrieți în comentarii experiența voastră, pentru că astfel putem învăța unii de la alții. 🙂

*****

Dacă v-a plăcut articolul și vi s-a părut de folos, nu-l țineți numai pentru voi. Cine știe cui i-ar mai prinde bine să îl citească. 🙂

Vă invit să apăsați pe “share”, “comment”, sau să trimiteți link către cei care credeți că l-ar găsi de ajutor. Vă mulțumesc și vă mai aștept.

Cu drag,

Anca