Prioritățile tale fie construiesc, fie demolează realitatea pe care ți-o dorești

Am învățat pe pielea mea că felul în care îți stabilești prioritățile îți influențează enorm viața.

Suntem atât de bombardați de informații din toate părțile, non stop, pe toate canalele, încât tentația de a te pierde în noianul de conținut fără sens este imensă.

Nici nu te prinzi cum ai pierdut 10 minute navigând printre postări haioase cu pisici, căței, fails sau mai știu eu ce te prinde în mreje. Sau privind mai multe episoade dintr-un serial. Am pățit-o și eu de nenumărate ori și încă o mai pățesc. Intru să trimit un mail și un sfert de oră mai târziu mă prind că am deschis telefonul cu un scop și că mi-a zburat de tot scopul din minte pentru că în loc să fac direct ceea ce mi-am propus, am deschis un mesaj proaspăt sosit, în care deși ar fi putut să fie informații importante, era de fapt un meme. Și de acolo stai să-l văd și pe următorul și uite-așa m-am rătăcit prin jungla asta de online care te înghite imediat, pe nesimțite.

E nevoie de atenție și de o disciplină de fier ca să nu-ți irosești timp prețios din viață consumând nimicuri pe ecrane. Mari, mici, medii sau de orice fel. Și astea sunt doar atracțiile relativ recente.

Pentru că de când e lumea lume oamenii au avut tentații de tot soiul, care mai de care mai îmbietoare. Ba o bârfă, ba o leneveală, ba mâncat sau băut prea mult, ba ceartă, ba tras cu ureachea la alții care se ceartă și așa mai departe. Ne place au ba, este o realitate, pe care cu cât o observăm cu mai multă sinceritate, cu atât mai multe șanse avem să alegem dacă participăm sau nu la ea.

Avem de ales ce este important pentru noi. În fiecare moment, poți alege. Și fiecare alegere este urmată de o consecință. Și să nu alegi nimic este de fapt tot o alegere.

Timpul pe care îl avem la dispoziție în această realitate este limitat.

Prin urmare, chit că o facem conștient sau inconștient, noi acordăm prioritate anumitor acțiuni și activități pe care le întreprindem și NU acordăm prioritate acelor acțiuni sau activități pe care nu le întreprindem.

Chiar și atunci când facem scroll pe social media, putem alege să urmărim doar conturi care ne ajută să ne îmbunătățim cu adevărat viața și să învățăm lucruri folositoare. Sau să irosim ore, zile, săptămâni, luni și ani din viață privind conținut care ne umple mintea degeaba și nu ne ridică în niciun fel. Dimpotrivă!

Acordăm prioritate anumitor oameni pe care îi avem în viața noastră și nu acordăm prioritate altora. Uneori ne închipuim că le acordăm prioritate oamenilor care ne sunt cei mai dragi, însă dacă analizăm situația concret și onest, observăm că nu întotdeauna este așa. Atenția noastră nu este îndreptată predominant asupra lor, nu cu ei petrecem cel mai mult timp și deseori ei au parte de noi în momentele noastre cele mai proaste, când suntem obosiți și fără chef.

Între prioritățile noastre există o ierarhie.

Acolo unde petrecem cel mai mult timp, acolo unde ne îndreptăm cel mai mult atenția, acelea sunt prioritățile noastre.

Unde se îndreaptă atenția noastră, acolo se scurge energia noastră.

Prin urmare, unde petreci cel mai mult timp? Cu cine? Făcând ce anume?  Unde este îndreptată predominant atenția ta? Acestea sunt prioritățile tale!

Dacă îți aduc rezultatele dorite, este minunat. Dacă nu îți aduc rezultatele dorite, poți alege să ai alte priorități. Este alegerea ta și stă în puterea ta să faci asta. Lucrurile nu sunt întotdeauna ideale sau echilibrate în viață, dar putem compensa astfel încât să echilibrăm balanța.

Ține de noi să ne alegem prioritățile și să investim timpul, atenția și energia noastră în ceea ce ne dorim să crească și să se dezvolte frumos în viața noastră.

Prioritizarea este foarte importantă. De aceea este preferabil să fie făcută în mod conștient, pentru ca ea să devină aliatul nostru și să ne ajute să ne construim viața pe care o dorim cu adevărat.