Ce am învățat făcând ordine
În ultima vreme am simțit mai mult decât de obicei nevoia să fac ordine. În casă, la birou, peste tot. Am intrat în toate camerele, în toate dulapurile, sertarele, rafturile, cuierele, cutiile, ungherele, bulendrele, etceté…
(“ra”, dar l-am reorganizat și pe ăsta ca să rimeze :D).
Să faci ordine, ce mare lucru? E simplu.
Da. Este simplu, însă până devine simplu și curge de la sine, pentru majoritatea dintre noi acest proces este complicat. De cele mai multe ori îl amânăm, pentru că “n-am timp”, “poate să mai aștepte” și mai ales pentru că “e o bătaie de cap de care n-am chef”.
Puțini oameni sunt cu adevărat ordonați și fac asta în mod natural. La cei mai mulți, este nevoie de disciplină și de voință.
Există și multe situații în care obiectele sunt așezate ordonat, însă numărul lor e mult, mult prea mare, fiind adunate ani la rând, primite, moștenite, păstrate “just in case”, pentru că “poate ne mai trebuie”, pentru că “e un obiect frumos”, “nu l-am mai purtat de 10 ani, dar îl țin, că dacă revine moda”, pentru că “nu mă îndur să mă despart de el”, “ e de la mama, mamița, tata mare”, ș.a.m.d.
Totul este energie. E dovedit științific. Cu toate astea, prea puțini oameni sunt conștienți de acest adevăr simplu.
Fiecare obiect are energia lui. Are sau ar trebui să aibă un rol benefic în viața posesorului său. Folosit sau nu, ocupă spațiu și emană energie.
Deși eram conștientă de toate acestea, demarând un proces de ordonare, triere și reorganizare mai serios decât oricând până acum, universul mi-a arătat și mai clar aspectul acesta, ca să mă susțină în demersul meu.
Am descoperit-o pe Marie Kondo și mi-a fost de mare ajutor. Urmărind-o, am înțeles mult mai bine cum să mă conectez la mediul în care locuiesc sau în care muncesc și la fiecare obiect în parte. Metoda ei, “KonMari”, este simplă, bazată pe bun simț și ușor de aplicat. Nu doar în ceea ce privește ordonarea spațiilor, ci în toate aspectele vieții.
Ideea de bază este “păstrează numai ceea ce îți aduce bucurie”. Și ceea ce este absolut necesar (dar care să îți aducă neapărat și bucurie). Iei fiecare obiect în mână, îl strângi la piept și ești atent la ce simți în acel moment. Dacă simți bucurie, rămâne al tău. Dacă nu, îi mulțumești pentru rolul pe care l-a avut în viața ta și te desparți de el cu recunoștință. Da. Chiar așa.
Este valabil pentru orice și pentru oricine, nu numai pentru obiecte.
Făcând ordine, am învățat că:
- Păstrând numai ceea ce îmi aduce bucurie, atmosfera din jurul meu devine mult mai ușoară, pentru că elimin surplusul. Simt doar energia obiectelor rămase la finalul procesului: bucurie.
- Pot recupera multe resurse valoroase uitate, rătăcite. Elastice de păr, bani, haine pe care le ador, de care nici nu mai știam pentru că zăceau ascunse sub alte haine, un bilețel pe care scrie “Te iubesc, mami”și câte și mai câte.
- Economisesc timp. Când știu unde se află fiecare lucru și când toate sunt așezate astfel încât să le văd imediat, timpul de căutare tinde spre zero.
- Ce nu mi se mai potrivește sau nu îmi mai aduce bucurie dintr-un motiv sau altul, aduce bucurie altora. De obicei, prietenilor sau membrilor familiei la care ajung obiectele respective. Darul meu pentru ei devine astfel un dar pe care mi-l fac mie însămi.
- Dacă vând o parte dintre lucrurile la care aleg să renunț, ele îmi aduc bani, creându-mi astfel un beneficiu pe care nu l-aș fi avut dacă le-aș fi păstrat degeaba, nefolosindu-le.
- Sunt mult mai relaxată, pentru că nu îmi stă pe cap senzația că “trebuie să fac ceva cu toate lucrurile astea care stau claie peste grămadă”.
- Sunt mândră de mine, pentru că asta chiar e o treabă excelentă.
- Îmi face mult mai multă plăcere să petrec timp acasă / la birou, unde totul arată mai bine.
- Am o stare de spirit mult mai bună, am mult mai mult chef să pun totul la loc imediat, pentru că te obișnuiești repede cu binele.
- Dorm mai profund, prin urmare sunt mult mai odihnită și mai energică.
- Relațiile mele de familie sunt mai armonioase.
- Ordinea din jur se reflectă în ordinea din gânduri. Totul îmi e mai clar pe zi ce trece și mă concentrez mai bine la ce am de făcut.
- Ordinea din spațiu tinde să atragă ordine în toate aspectele vieții. La unele atitudini, obiceiuri, proiecte, relații, etc, s-ar putea să nu ne placă să renunțăm, dar e necesar, pentru că dacă nu ne aduc bucurie și nu ne sunt nici de folos, înseamnă că ocupă spațiul de pomană.
- Spațiul este mult mai aerisit, mai liniștit și mai frumos, iar asta se simte. Parcă este recunoscător pentru tot și ne transmite și nouă starea lui de bine prin energia pe care o emană. Zău! Așa-i! Parol! 😀
Voi ce ați observat făcând ordine? În ce fel vă ajută acest proces?
Q: Chiar am nevoie de toate astea?
A: NU, n-ai!
Q: Cum decid ce să păstrez și la ce să renunț?
A: Păstrezi numai ceea ce îți aduce bucurie și îți este absolut necesar.