Avem nevoie de frumos

Avem nevoie de frumos.

Avem nevoie să vedem lucruri frumoase, avem nevoie să luăm contact cu gingășia, avem nevoie să ne hrănim acea parte de suflet care numai în felul acesta poate să fie sănătoasă.

Suntem atât de bombardați de urât din toate părțile, încât am ajuns să ne obișnuim cu el.

Treptat, într-un răstimp de câteva zeci de ani, frumosul a ajuns să fie demodat. Delicatețea este desuetă. Eleganța rafinată este pe cale de dispariție. În schimb, încotro privești, urâtul este la ordinea zilei. Și nu doar din punct de vedere estetic.

Urâtul a invadat pas cu pas toate domeniile, iar astăzi este pus pe un piedestal. Există, din fericire și excepții, însă este foarte trist că sunt excepții și nu regulă.

Artiștii care creează opere frumoase sunt nebăgați în seamă.

”Frumosul” în artele vizuale nu mai este de bonton. Creațiile haotice, deprimante, obscene, șocante, absurde sau ”controversate” doar de dragul controversei, au mare prețuire. Dacă spui acest lucru răspicat, poti fi batjocorit, luat de sus, catalogat drept ignorant, demodat sau nepriceput.

Același lucru se întâmplă în muzică, modă, film, teatru, literatură și așa mai departe.

Urâtul a depășit zona artelor și a intrat cu bocancii murdari de noroi în comportamentul uman, în relațiile de toate felurile și sapă neobosit la deteriorarea lor.

Specia umană suferă din ce în ce mai grav de o exacerbare a violenței, promiscuității, vanității, egoismului, lăcomiei și a altor manifestări pe care le îmbracă acest urât.

Cum putem să avem o societate sănătoasă și fericită când relațiile dintre noi sunt în halul în care sunt? De sus în jos și de la stânga la dreapta, nimănui nu-i pasă de nimeni altcineva în afară de sine și fiecare este feroce în egoismul său. Deseori chiar și cu aceia pe care spune că-i iubește. Cât despre restul… nici nu mai pomenim.

Aș putea continua să vorbesc despre efectele devastatoare pe care urâtul acesta omniprezent le are asupra noastră, despre cum ne dezbină și ne slăbește forța vitală, în timp ce mulți dintre noi îl țin la mare cinste, pentru că așa-i trendul.

Însă prefer să întorc privirea către frumos. Care ne liniștește, ne bucură, ne alină și ne apropie.

Oamenii funcționează bine atunci când sunt mulțumiți, când iubesc și sunt iubiți, când au parte de armonie și de frumusețe în suflet și în jur. Lipsa acestor lucruri esențiale conduce la degradare, suferință și boală.

Omul care este mulțumit de viața sa nu este nici violent, nici invidios, nici posac. Nu simte nevoia să răspândească jale-n jurul său.

Frumosul acesta care-i atât de jos pe lista de priorități a majorității oamenilor ”moderni” are puterea să ne ajute să ne ridicăm spre potențialul nostru cel mai înalt, din toate punctele de vedere și pe toate planurile. Nu este deloc un lucru neînsemnat. Poate să facă diferența dintre viață și moarte. La propriu.

Las aici câteva fotografii cu lalele de la câmpul ”Blooms Experience”, pe care l-am vizitat ieri.

În lumea asta atât de tulbure, e mare bucurie că există oameni care investesc în proiecte cu flori.

Locația Blooms Experience este la aprox 80km de București: Sat Patroaia Deal, Com. Crângurile nr. 95a, jud. Dâmbovița.

Biletul de intrare costă 30 de lei, nu este nevoie de rezervare. Lunea este închis. Au parcare, toalete, bar cu apă, răcoritoare, gustări și înghețată.

Nu este o postare sponsorizată.

M-aș bucura să ajungă acolo cât mai mulți oameni ca să se bucure de parfumul incredibil al multora dintre soiurile de lalele și de frumusețea acestor flori care-ți bucură ochii, nasul și inima.

______________________________________

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, te invit să te abonezi, ca să primești gratuit pe email noile articole de pe blog.

Te invit să share-uiești acest articol cu cei cărora crezi că le-ar putea fi de folos.

Dacă vrei să afli despre bijuteriile-talisman cu simboluri vindecătoare create de mine, te invit pe site-ul Curandera Jewerly.

Mulțumesc pentru prezență și te mai aștept pe aici. 😊

Cu drag,

Anca