Project Description

Together We Are Stronger

Grafică transformată în bijuterie contemporană

Together We Are Stronger

Numele acestui proiect este însuși titlul unuia dintre desenele artistului contemporan Mircea Moroianu: “Together We Are Stronger” și descrie perfect modul în care a fost creat proiectul.

Artiști specializați în tehnici distincte au lucrat împreună pentru a construi o punte între tipuri de artă diferite, facilitând interacțiunea publicului cu acestea.

Cum poți să profiți la maxim de arta care îți place?” a fost o întrebare care m-a preocupat în ultimii ani.

Lucrând atât cu artă contemporană, cât și cu bijuterie și design contemporan, idea de a construi un POD între aceste forme diferite de artă a urmat ca o consecință firească.

Pentru proiectul “Together We Are Stronger” au fost alese patru dintre desenele lui Mircea Moroianu ca punct de plecare.

Imaginile au fost transformate în bijuterii din argint de către artiștii bijutieri Ioana Streza & Alexandru Burlacu (Contemporia).

Proiectul a fost prezentat pentru prima dată publicului în mai 2019, sub forma unei expoziții la POD. Place Of Display, în București, pe Strada Popa Nan nr. 15. Expoziția a prezentat fiecare bijuterie alături de desenul original și de schițe care arătau procesul prin care o imagine bidimensională a devenit obiect tridimensional.

Expoziția a fost curatoriată de yours truly, Anca Negescu, creatoarea conceptului Place of Display (POD).

POD este o platformă de proiecte care prezintă preponderent bijuterie contemporană, dar și artă și design.

Scopul POD este de a crea punți între bijuterie, artă și design, facilitând accesul publicului la acestea.

Majoritatea proiectelor POD sunt colaborări între autori de bijuterie, artiști și designeri, urmărind transformarea creației artistice specifice unui anumit domeniu (ex: desen) într-o nouă formă de expresie (ex: bijuterie).

  • POD între arte și oameni

  • POD între tipuri de artă diferite: grafică & bijuterie contemporană

  • Împreună suntem mai puternici și facem lucruri mult mai cool 🙂

Together We Are Stronger/More/Love

#unitedbythethingswelove #art #jewelry #love

  • Împreună

  • Artă

  • Bijuterie

  • Iubire

  • #unițidelucrurilepecareleiubim

Artă contemporană
Bijuterie contemporană
Argint
Aur