Și tu ai sentimentul că nu trăiești “viața ta”?

Suntem atât de captivi în sistemul acesta dezvoltat parcă împotriva a tot ceea ce este natural, încât nici nu avem timp și vlagă să ne mai gândim dacă ne este bine.

În ultima vreme, sentimentul acesta s-a acutizat foarte mult. Nu doar pentru mine. Aud din ce în ce mai mulți oameni spunând asta.

Ne consumăm aproape tot timpul și energia muncind în fel și chip, fie la job, fie la școală, fie în diverse contexte sociale, doar pentru a ține pasul cu societatea în care trăim și pentru “a ne asigura un trai mai bun”.  Sau pentru că nu ne imaginăm o altă cale.

Oare ce înseamnă de fapt un trai mai bun? Răspunsul variază de la om la om, pentru că suntem diferiți și avem nevoi și aspirații diferite.

Totuși, foarte mulți oameni au acest sentiment că nu trăiesc viața așa cum e cu adevărat bine și potrivit pentru ei.

Muncim pentru note bune la o școală care nu ne pregătește pentru viața reală, dar care ne consumă cei mai frumoși ani pentru că “așa trebuie”.

Oare chiar trebuie?

Copiii sunt prinși de mici în această menghină numită școală, care îi dresează să fie obedienți, îi dezbină pentru că îi pune în competiție unii cu alții, îi obosește peste măsură cu ore și teme interminabile și le răpește bucuria jocului, contactul cu natura și înțelepciunea care derivă din asta. Ajung ca la finalul studiilor să fie niște adulți deja obosiți, deloc pregătiți pentru viață sau pentru vreun job anume, pe care învață cum să-l facă abia ulterior, din practică. Întemeiază familii și continuă să muncească până la epuizare pentru a le întreține, sau pentru a se întreține. Sunt și aceia care preferă să lâncezească, mulțumindu-se cu ajutorul de șomaj sau joburi sezoniere. Nici unii, nici alții nu sunt fericiți și mai toți sunt peste măsură de obosiți.

Relațiile de cuplu și relațiile între părinți și copii sunt grav afectate de acest sistem în care petrecem foarte puțin timp unii cu ceilalți și de regulă, orele pe care le avem la dispoziție pentru asta, sunt cele mai “proaste”, pentru că suntem deja obosiți. Orele cele mai bune, când avem disponibilitate și randament maxim, sunt de obicei petrecute la job sau la școală.

Credem că dacă avem mai mulți bani, avem o viață mai bună. Și da, banii ajută foarte mult în acest model de societate, incontestabil, dar oare viața noastră este cu adevărat bună? Sau este doar o poveste pe care am creat-o și pe care o considerăm adevăr absolut?

Paradoxul este că trăim în orașe pentru că aici sunt majoritatea oportunităților de a face bani și școlile “bune”, dar petrecem foarte puțin timp sau deloc în natură. Parcurile urbane ajută, dar nu sunt tot una cu natura aceea care ne ajută cu adevărat.

Paradoxul este că vrem să le asigurăm copiilor un viitor mai bun, dar îi hrănim cu mâncarea jalnică din supermarket și le punem la dispoziție device-uri care le distrug sănătatea fizică și psihică. La fel facem și noi, adulții.

Paradoxul este ca mergem la muncă pentru un trai mai bun, dar nu ne mai rămâne timp și putere și deseori ajungem să-i plătim pe alții să ne crească pruncii și să aibă grijă de căminul nostru. Apoi ne întrebăm de ce căminul nostru nu e cald și copiii au tot felul de probleme.

Căminul și copiii înfloresc în primul rând cu iubire, prezență și atenție. Degeaba au de toate dacă nu le au pe acestea.

Vrem un trai mai bun, dar construim garduri și sisteme de pază, pentru că în societatea urbană oamenii nu mai au simțul comunității. În loc să fim toți pentru unul și unul pentru toți, suntem care pe care.

Vrem iubire, dar suntem plini de așteptări, judecăți și pretenții.

Paradoxul este că nu avem timp și energie să ne îngrijim de sănătatea noastră care e afectată chiar de felul în care trăim.

Nu avem timp să hrănim iubirea pe care ne-o dorim pentru că suntem prea ocupați să ne “clădim un trai mai bun”.

Suntem captivi într-un sistem strâmb, care ne îmbolnăvește și ne face nefericiți.

După cum scrie și în textul din poza care mi-a inspirat această postare, faptul că tânjim după o altă viață nu este ceva specific naturii umane, ci un simptom al societății moderne.

Oare nu se poate și altfel? 💚Cu siguranță că se poate. Niciun sistem disfuncțional nu poate continua la nesfârșit.