Pe fază

Ce an!

Nimic nu a decurs conform planului care oricum era destul de schematic. Ultimii ani au demonstrat cu obstinație că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Dacă ești pe fază, ai șanse mari să te adaptezi cursului firesc al lucrurilor care te conduce adesea în cu totul alte direcții decât cele preconizate. Multe dintre ele sunt mai interesante decât gândul inițial. Dacă nu ești pe fază, e nasol. Poți să trăiești o viață astfel. Măcar din când în când e bine să verifici cum stai cu atenția, unde se află ea cu adevărat.

Eram tare la teorie. Puteam să țin cursuri despre asta. „Prezență. Aici. Acum.” Tolle…

Ha!

2016 a venit cu foarte multe proiecte. Din ce în ce mai multe. Iubesc ceea ce fac, iar ego-ul meu a fost intens hrănit de tot ceea ce se petrece. Am muncit atât de mult, încât mi-am neglijat serios odihna și sănătatea. Nici măcar nu mi-a trecut prin cap vreo clipă că mi se poate întâmpla ceva. 12-14 ore pe zi, uneori săptămâni la rând, fără weekenduri, fără pauză, cu foarte puțin somn. „Încă un eveniment, încă o zi plină de întâlniri, un articol pentru doctorat, încă un interviu, hai că mai am un târg și apoi gata, iau vacanță…”

Luni dimineața, în prima zi de „vacanță”, mi-am pierdut cunoștința. Grav. Am căzut, m-am ridicat, apoi s-a rupt complet filmul. Salvare, controale, distracție lanț. Slavă Domnului, nu este grav. Nu e nici simplu, dar se tratează.

„Care este obiectivul tău nr. 1 pentru 2017?” întreba azi Robin Sharma pe Instagram.

Obiectivul meu nr. 1 este să fiu prezentă. Aici și acum. Clipă de clipă. Pe bune, de data asta. Pare simplu. Doar pare. Cu exercițiu însă, poate să devină o stare permanentă. Am câțiva prieteni care știu ce spun. 🙂

Am avut nevoie de această experiență pentru a simți în toată ființa mea ceva ce credeam că știu, dar accesasem doar superficial cu mintea. Acum știu că nu știu. Și e perfect așa. Îmi propun doar să fiu pe fază.

Simt că s-a resetat softul. 🙂 Parcă s-a șters muuuuult spam.

Cerul e mai albastru decât oricând. Gusturile sunt mai intense. Nu mă mai urc pe cântar. Nu citesc mailuri până pe la jumatea lui ianuarie. E cam dezordine, dar cui îi pasă?

Ursul panda sălășluiește într-o pălărie de-a mea pe măsuța de cafea din living, avem nisip colorat pe toată scara de sus până jos, pervazul este plin de carioci iar podeaua e acoperită de lego, desene, puzzle, trenuri, scorpioni, șerpi și alte creaturi. Zâmbetul copilului meu este mai larg și îmbrățișările lui sunt mai strânse. E fericit că ne jucăm mai mult și că inventăm lumi de poveste împreună. „Mami, nu știam că ești atât de talentată la glume și povești.” Nici eu. 🙂

Să aveți un an bun, dragii mei!

dsc_0196

Anunțuri

Dans

Dancing is remembering. To let go of all that is not here right now.

Woman remembers to allow another to lead. To surrender. To trust. To enjoy. Man remembers to listen. The music leads him as he leads her. He remembers to feel the beat, the heartbeat, the movement, his body and hers. He pays attention and gently, briefly , takes responsibility for both.

For a while, they remember they are one. There. Then.

Petre Mogoșanu: „Viața ca un dans”/ „Life as a Dance”

Color on Grey

Snagov încremenit, ecouri dintr-o epocă apusă, liniște deplină, reflexii în lacul neted ca oglinda, umbre, stoluri întunecate și totuși atâtea culori printre griuri.