Drop It Like It’s Hot

Bun venit, 2018!

Eram convinsă că prima postare anul acesta va fi despre Curacao, dar iată că nu-i așa. 🙂

Este despre curățenie. Mdap. Când te saturi de treburile care îți încarcă inutil existența, e timpul să faci curat. Poate că pare greu, dar nu e decât dacă încă te mai agăți de ele, le acorzi într-un fel sau altul valoare sau speri că pot fi altfel decât sunt. Vorba aia cu cartoful fierbinte e un clișeu, da’-i bună. Dacă te trezești cu un cartof fierbinte în mână, îi dai drumul instantaneu. Nu mai ai timp să analizezi, că te-ai fript. Cam la fel te frigi cu multe, doar că te prinzi mai târziu, pentru că ai ezitat și le-ai tolerat prea mult timp. Când te-a fript destul, deschizi palma, lași să cadă și gata.

Undeva pe la mijlocul anului trecut mi-am făcut o promisiune: orice s-ar întâmpla, vreau să fiu fericită. Alegerile mele au și vor avea la bază această promisiune. Nu pot controla ce se întâmplă. Am încercat de multe ori, crezând că trebuie să ajung în locul cutare în modul cutare. Ei bine, nu e mereu cum credem noi și am constatat că pot să merg cu viața în direcția în care se încăpățânează să mă ducă fără să mă mai lupt cu ea. E mai simplu să cooperezi, poți ajunge să te distrezi grozav. 🙂

Anul trecut s-a sfârșit tumultos, cu decizii grele, dar aducătoare de liniște. Am încheiat niște etape. Am renunțat la proiecte. Am pus punct unor colaborări și am ales să fac lucruri mai puține, dar mai bine și cu mai multă bucurie. Încetez să mai alimentez cu timp și energie lucrurile care nu funcționează. Dacă nu curge de la sine oricât ai munci, oricât ți-ai dori și oricât te-ai zbate, mai ales dacă faci deja asta de mult timp, las-o. E ori lucrul greșit, ori modul greșit, ori și una și alta. Sau poate că nu e vremea pentru asta. Nu contează explicația. Pur și simplu nu-i.

Aleg să lucrez cu oamenii cu care am spor, cu care lucrurile curg lin și productiv și cu care sunt compatibilă. Aleg să muncesc la proiectele care îmi aduc bucurie și care mă entuziasmează și să renunț la ceea ce este greoi, epuizant și stagnant. Simțim și știm. E modul nostru de a vedea unde este cazul să investim și unde nu. Intuiția e un mare dar pe care nu îl voi mai ignora. De câte ori am făcut-o, am greșit. De cele mai multe ori am ignorat-o din orgoliu și din încăpățânare iar asta se plătește. Vocea interioară e foarte isteață și cu cât îi înveți mai bine limbajul, cu atât te îndrumă mai corect.

Nu în ultimul rând, aleg să lucrez numai pe bani. Am făcut enorm de multă muncă voluntară în ultimii ani. Am învățat multe. Am avut și satisfacții, am primit o grămadă de aprecieri, doar că astea deși te gâdilă plăcut, sunt degeaba. Îți umflă ego-ul și zău dacă poți plăti vreo factură cu ele. Am pus punct acestui capitol. Ce îngădui, aia se perpetuează. 🙂 Da’ învățăm, că de-aia îi zice „școala vieții”. Important e să nu rămâi prea des repetent. 😀

Am încetat să îi mai ajut pe cei ce nu o fac singuri. Nu mai investesc un strop de energie în cei ce nu fac asta pentru ei, nu mai încerc să deschid ochii nimănui, pentru că cei ce vor, și-i deschid singuri.

Atenția noastră e un lucru de preț, cu o forță creatoare imensă, de care majoritatea oamenilor nu sunt conștienți deloc. E bine să știm exact către ce alegem să o îndreptăm. Anul acesta, aleg să o mențin preponderent în interiorul meu, în aici și acum și să mă bucur la maxim de absolut tot. E un exercițiu, pentru că tinde să zboare pe coclauri, dar cu perseverență și prezență, se poate. Aleg să fiu atentă la adevărul din mine și la cel pe care îl simt în ceilalți, mergând în direcția pe care o indică el. Simțim adevărul din noi și din ceilalți. Cu cât suntem mai atenți și mai tăcuți, cu atât percepem mai limpede. Da, ne simțim pe noi și îi simțim pe ceilalți. Știm când sunt(em) sinceri și când nu sunt(em), când sunt(em) invidioși, ne judecă(m), ne critică(m) sau ne apreciază/apreciem. Știm când ne plac(em) și ne acceptă(m) așa cum suntem la fel cum știm când nu-i deloc așa. Este valabil pentru toate tipurile de relații, începând de la cele dintre părinți și copii și terminând cu cele de afaceri.

Ar fi minunat să ne dăm seama că unul dintre motivele pentru care simțim toate astea este pentru că de fapt „ceilalți” nu este altceva decât o iluzie. Dar nu e locul pentru acest subiect aici și acum. 🙂

Așadar, „cele bune să se-adune, cele rele să se spele”. Să avem un an excelent! 🙂

Sunt recunoscătoare pentru felul în care a început 2018 pentru mine. Mulțumesc!

IMG_6368
Curacao, Antilele Olandeze

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

Pe fază

Ce an!

Nimic nu a decurs conform planului care oricum era destul de schematic. Ultimii ani au demonstrat cu obstinație că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Dacă ești pe fază, ai șanse mari să te adaptezi cursului firesc al lucrurilor care te conduce adesea în cu totul alte direcții decât cele preconizate. Multe dintre ele sunt mai interesante decât gândul inițial. Dacă nu ești pe fază, e nasol. Poți să trăiești o viață astfel. Măcar din când în când e bine să verifici cum stai cu atenția, unde se află ea cu adevărat.

Eram tare la teorie. Puteam să țin cursuri despre asta. „Prezență. Aici. Acum.” Tolle…

Ha!

2016 a venit cu foarte multe proiecte. Din ce în ce mai multe. Iubesc ceea ce fac, iar ego-ul meu a fost intens hrănit de tot ceea ce se petrece. Am muncit atât de mult, încât mi-am neglijat serios odihna și sănătatea. Nici măcar nu mi-a trecut prin cap vreo clipă că mi se poate întâmpla ceva. 12-14 ore pe zi, uneori săptămâni la rând, fără weekenduri, fără pauză, cu foarte puțin somn. „Încă un eveniment, încă o zi plină de întâlniri, un articol pentru doctorat, încă un interviu, hai că mai am un târg și apoi gata, iau vacanță…”

Luni dimineața, în prima zi de „vacanță”, mi-am pierdut cunoștința. Grav. Am căzut, m-am ridicat, apoi s-a rupt complet filmul. Salvare, controale, distracție lanț. Slavă Domnului, nu este grav. Nu e nici simplu, dar se tratează.

„Care este obiectivul tău nr. 1 pentru 2017?” întreba azi Robin Sharma pe Instagram.

Obiectivul meu nr. 1 este să fiu prezentă. Aici și acum. Clipă de clipă. Pe bune, de data asta. Pare simplu. Doar pare. Cu exercițiu însă, poate să devină o stare permanentă. Am câțiva prieteni care știu ce spun. 🙂

Am avut nevoie de această experiență pentru a simți în toată ființa mea ceva ce credeam că știu, dar accesasem doar superficial cu mintea. Acum știu că nu știu. Și e perfect așa. Îmi propun doar să fiu pe fază.

Simt că s-a resetat softul. 🙂 Parcă s-a șters muuuuult spam.

Cerul e mai albastru decât oricând. Gusturile sunt mai intense. Nu mă mai urc pe cântar. Nu citesc mailuri până pe la jumatea lui ianuarie. E cam dezordine, dar cui îi pasă?

Ursul panda sălășluiește într-o pălărie de-a mea pe măsuța de cafea din living, avem nisip colorat pe toată scara de sus până jos, pervazul este plin de carioci iar podeaua e acoperită de lego, desene, puzzle, trenuri, scorpioni, șerpi și alte creaturi. Zâmbetul copilului meu este mai larg și îmbrățișările lui sunt mai strânse. E fericit că ne jucăm mai mult și că inventăm lumi de poveste împreună. „Mami, nu știam că ești atât de talentată la glume și povești.” Nici eu. 🙂

Să aveți un an bun, dragii mei!

dsc_0196

Dans

Dancing is remembering. To let go of all that is not here right now.

Woman remembers to allow another to lead. To surrender. To trust. To enjoy. Man remembers to listen. The music leads him as he leads her. He remembers to feel the beat, the heartbeat, the movement, his body and hers. He pays attention and gently, briefly , takes responsibility for both.

For a while, they remember they are one. There. Then.

Petre Mogoșanu: „Viața ca un dans”/ „Life as a Dance”

Color on Grey

Snagov încremenit, ecouri dintr-o epocă apusă, liniște deplină, reflexii în lacul neted ca oglinda, umbre, stoluri întunecate și totuși atâtea culori printre griuri.