Despre mine
Bună,
Eu sunt Anca.
Bine ai venit pe site-ul meu!
M-am născut, am crescut și locuiesc în București.
Am absolvit Universitatea București, Facultatea de Limbi Străine. Viața m-a condus apoi spre un Master In Business Administration pe care l-am absolvit la ASE și ceva mai târziu am ajuns la Londra, unde am absolvit cursuri de managementul artei la Sotheby’s Institute of Art.
Primul meu job serios a fost de traducător la IBM România. La 24 de ani mi-am deschis propriul birou de traduceri, apoi a urmat o serie de proiecte de business de diverse feluri.
Am creat și m-am ocupat de proiecte precum Artfooly Gallery (galerie de artă contemporană), What If I Fly (brand de bijuterie de artă din porțelan pe care l-am înființat în 2016 alături de artista Anca Popescu), POD. Place Of Display (prima galerie de de bijuterie contemporană din România).
În prezent, ofer consiliere spirituală celor care doresc să se cunoască mai bine, să se simtă mai bine, să-și crească încrederea în sine și în abilitățile lor pentru a-și construi o viață de care să fie cu adevărat mulțumiți.
Tot în prezent, mă ocup de Curandera (= vindecătoare), un brand de bijuterii create după desenele mele. Într-o lume din ce în ce mai golită de sens și de profunzime, piesele Curandera amintesc într-o manieră simplă și delicată de puterea de vindecare a naturii, a iubirii și a poveștilor înțelepte. Fiecare bijuterie Curandera este un talisman plin de simboluri sau poartă o poveste care poate să ne aducă mai aproape de potențialul de vindecare uriaș pe care îl deține fiecare dintre noi, mai cu seamă armonizându-se cu natura, iubind, sau pătrunzând sensurile profunde ale poveștilor menite să ne ajute. Te invit pe site-ul Curandera Jewelry, unde poți vedea bijuteriile-talisman cu simboluri vindecătoare, poți citi poveștile fiecăreia dintre ele și le poți achiziționa.
Îmi place să scriu. Am mai făcut-o în trecut, dar din motive care țin de procesul meu intern de maturizare și vindecare, vreme de câțiva ani nu am simțit să mai scriu și m-am oprit. Acum simt că este necesar să reiau această îndeletnicire.
Viața te smerește. Vine inevitabil cel puțin un moment când ajungi să muști din țărână, să fii la pământ și să te simți deznădăjduit și neajutorat.
E important ce faci când se întâmplă acest lucru. E tentant să te consideri victimă și să-ți plângi de milă la nesfârșit. Dar nu este singura opțiune.
Când dăm de greu, avem tendința să privim în exteriorul nostru, să dăm vina pe cineva sau pe ceva pentru situația în care ne aflăm. Da, este adevărat că lumea e plină de oameni răi și de situații nedrepte. Însă nu ajungem întâmplător să avem de-a face cu astfel de oameni, nu degeaba ne pomenim în situații dureroase. Acest lucru se întâmplă pentru că ceva dinăuntrul nostru atrage acele persoane sau situații în viața noastră. Nu este nicio rușine. Cu toții avem conținuturi de care nu suntem conștienți. Cu toții avem tipare de comportament, programe și convingeri preluate din familie sau din societate, tipare și convingeri care lucrează în defavoarea noastră și de care de cele mai multe ori nici nu suntem conștienți. Prin urmare, soluția nu este să privim în exteriorul nostru, ci în interior.
Mi-am dat seama că pentru a avea o viață bună și echilibrată, este bine să (îmi) cunosc ființa cât mai bine sub toate aspectele ei. Și cele plăcute și cele mai puțin plăcute. Pentru că atâta timp cât nu integrez și aspectele mai puțin plăcute, atâta timp cât port răni și dureri profunde nevindecate, ele se vor răsfrânge asupra tututor oamenilor și situațiilor din viața mea. Și vor face prăpăd.
Învăț câte ceva în fiecare zi și testez lucruri diverse. Cele care funcționează îmi fac viața mai ușoară și mă ajută să am echilibru și mulțumire. Acest proces de vindecare și de cunoaștere durează de doisprezece ani și m-a transformat foarte mult.
Cu cât eliberezi din greutățile pe care le cari cu tine, cu atât mai mult spațiu, energie și disponibilitate ai pentru nou, pentru bucurie, pentru a te profita cu adevărat de viață. Nu fugind în plăceri pasagere, pentru că acela este escapism. Ci vindecându-ți rănile. Pentru a putea să simți cu adevărat bucuria în sufletul tău, acea bucurie care izvorăște din tine și care nu depinde de alții, nu are absolut nimic de a face cu oamenii sau circumstanțele din viața ta.
Oricât de mult ne-ar plăcea să vină un prinț pe cal alb să ne salveze, asta nu se va întâmpla niciodată. Suntem condiționați de mici să ne credem slabi și neputincioși, să avem mai multă încredere în alții decât în noi înșine și în general, să credem într-un salvator. O dată ce am ajuns să credem asta, tot așteptăm pe cineva să ne salveze și ne trăim mare parte din viață în ”triunghiul morții”. Triunghiul alcătuit din victimă – agresor – salvator. Însă nu degeaba este supranumit ”triunghiul morții”. Dacă rămâi acolo, nu-i bine. Ai multe șanse dacă ieși de-acolo. Dacă vindeci din ceea ce te doare și dacă ajungi să înțelegi că așa imperfect cum ești, poți să devii din ce în ce mai bun. Poate să-ți fie din ce în ce mai bine. Să lași de-o parte ce nu funcționează și să descoperi ceea ce funcționează pentru tine. Tu ești prințul tău pe cal alb. Tu deții toate cheile și toate soluțiile pentru toate problemele cu care te confrunți. Și da, este valabil și dacă n-ai cal. 😀
Îmi place să scriu despre descoperirile mele, despre procesul meu de vindecare și despre instrumentele pe care le-am folosit în tot acest timp. Scriu pe BLOG despre ceea ce mă ajută să am o viață mai bună, mai echilibrată, despre ceea ce contribuie la starea mea de bine și la mulțumirea de sine.
Dacă funcționează pentru un om, atunci este demn de împărtășit, pentru că deși nu va funcționa la fel pentru toată lumea, cu siguranță va funcționa bine și pentru alții.
În acești 12 ani de vindecare, de dezvoltare și de curățare a straturilor care nu-mi făceau bine, de vindecare a traumelor și de eliberare a multor tipare de comportament negative, am acumulat foarte multă experiență și informații valoroase. Am citit, studiat și experimentat multiple tehnici de vindecare și dezvoltare personală. Unele dintre ele au funcționat pentru mine, altele nu.
În tot acest proces de vindecare și dezvoltare personală am lucrat cu oameni minunați, cu diverse specializări. Cu unii dintre ei continui să lucrez și în prezent. Cei mai buni dintre ei sunt aceia care alături de cunoștințele teoretice pe care le dețin, își folosesc predominant intuiția și capacitatea de a sintetiza informații și tehnici din domenii diferite. Pentru că omul este o ființă complexă și nu se încadrează în șabloane.
În acești 12 ani am descoperit că am propriile mele talente și abilități de vindecare pe care le întrezăream de mică. La început mă speriau, pentru că nu le înțelegeam, însă acum am cu totul altă perspectivă și înțelegere în ceea ce le privește. Și deși mult timp am ținut această informație numai pentru mine, acum simt că a venit timpul să o împărtășesc cu cei care au nevoie de ea.
Procesul de vindecare și dezvoltare este unul care nu se termină niciodată, însă de la un anumit punct, lucrurile nu mai sunt atât de dureroase, claritatea își face apariția și modul în care te raportezi la ceea ce nu este așa cum ți-ai dori se schimbă. Viața decurge mai ușor, lucrurile se potrivesc parcă de la sine și navighezi cu mai multă ușurință printre suișurile și coborâșurile care apar.
Unul dintre lucrurile care îmi fac cea mai mare plăcere este să împărtășesc și cu alții ceea ce am descoperit și să îi ajut să aducă mai multă bucurie și mai mult echilibru în viața lor, să îi inspir astfel încât să-și folosească intuiția, darurile și talentele cu încredere, pentru bucuria lor și a celorlalți. Pentru că în aceste vremuri tulburi avem nevoie ca ficare dintre noi să fie bine și să contribuie la binele comun cu ceea ce știe să facă cel mai bine și cu cea mai mare bucurie. Profesoara din mine se manifestă, iată, și în acest fel. 😀 Când spun profesoară nu glumesc. Am absolvit facultatea de limbi străine, cu modul pedagogic cu tot și la începutul carierei am predat limba engleză și franceză atât la școală, cât și în privat. Ulterior, am ținut diverse cursuri și ateliere practice creative.
În prezent, ofer consiliere spirituală celor care doresc să se cunoască mai bine, să-și crească încrederea în sine și în abilitățile lor pentru a-și construi o viață de care să fie cu adevărat mulțumiți.
Dacă rezonezi cu ceea ce am scris aici și vrei să afli mai multe, sau să programezi o sesiune de consiliere cu mine, te invit să-mi trimiți un email la adresa: anca.m.negescu@gmail.com, sau pe WhatsApp la nr. +40 728 929 355.
Dacă vrei să afli mai multe despre bijuteriile-talisman create de mine, te invit pe site-ul Curandera Jewelry.
Cu drag,
Anca
Work & Life Highlights
Suntem atât sursa, cât și rezultatul experiențelor noastre. We are both the source and the result of our experiences.
Work
Câteva dintre proiectele mele de artă și bijuterie contemporană.